ARTICOL DIN REVISTA FORBES – EDITIA NOIEMBRIE 2018
1000 de cursanți instruiți de Steluța Racolța la cea mai mare școală românească de însoțitori de bord, UniversiFly din Cluj-Napoca
Steluța Racolța este recunoscută ca manager de top în domeniul asigurărilor, unde a făcut performanță timp de 15 ani. În anul 2007, a pornit pe drumul antreprenoriatului cu compania de recrutare de forță de muncă și formare profesională, RSC CONSULTING. După 10 ani, se mândrește cu peste 10.000 de absolvenți ai diferitelor tipuri de cursuri, de la Manager de Proiect, Manager de Resurse Umane, la Competențe antreprenoriale și multe altele.
Sesizând cererea tot mai mare a pieței pentru personal calificat în domeniul Aviației, Steluța Racolța a demarat o colaborare cu companiile aeriene, în calitate de agenție de recrutare. Un an mai târziu, în 2014, a pus bazele primei școli românești de însoțitori de bord din Transilvania, printr-un proiect POSDRU, considerat Proiect de succes pentru România și premiat ca atare, de către Ministerul Fondurilor Europene, într-o perioadă în care fondurile europene erau puțin cunoscute și greu accesate.
„E o adevărată provocare să deschizi o asemenea școală, deoarece trebuie să respecți, rigorile din domeniul aviație și ai nevoie de un suport logistic foarte bun ca să găsești instructori acreditați de Autoritatea Aeronautică Civilă Română și, în al treilea rând, e nevoie de fonduri financiare pentru a asigura infrastructura și suportul logistic funcționării unei asemenea școli”, spune Steluța Racolța, fondatoarea UniversiFly.
Transportul aerian a avut o evoluție extraordinar de dinamică, în ultimii ani, datorită mobilității conferite de Uniunea Europeană. Tot mai multe companii au început să ofere curse din și spre aeroporturile românești. Cererea pentru personal instruit în aviație este în continuă creștere. Chiar și băieții au devenit interesați de o carieră ca însoțitori de bord, domeniu în care șansele de angajare sunt foarte mari.
„Suntem singura școală din România care a reușit să achiziționeze, pe proiectul european, toate echipamentele și infrastructura necesare. Suntem singura școală care deține un simulator de bord propriu, iar orele de teorie și cele de practică se țin în același oraș, în Cluj-Napoca, fapt care le conferă cursanților confort. Când am pornit la drum cu acest proiect european, de o asemenea anvergură a fost destul de greu, deoarece implementarea acestuia a fost presărată cu multe obstacole. Dar, fără să-mi propun acest lucru, am devenit cea mai mare și mai importantă școală de însoțitori de bord din România. În luna octombrie, cursantul cu numărul 1.000 a primit diploma de absolvire UNIVERSIFLY. Și am realizat acest lucru împreună cu întreaga echipă Universifly prin respectarea tuturor rigorilor și reglementărilor internaționale în domeniu”, mai spune CEO-ul UniversiFly, Steluța Racolța.
Instructorii UniversiFly sunt oameni dedicați profesiei, foarte bine instruiți și cu experiență în aviație. Pe lângă competențele profesionale, aceștia contribuie la dezvoltarea personală a cursanților și la dobândirea unor abilități personale foarte apreciate de angajatori, la adaptarea lor la exigențele unui cod deontologic și la admirația și respectul față de această meserie, ce presupune punctualitate, toleranță, empatie, răbdare, spirit de echipă și atitudine proactivă.
Steluța Racolța împărtășește cursanților săi toate trucurile și secretele recrutării cu succes, în cadrul orelor de curs speciale introduse în programa de pregătire.
„Experiența noastră de agenție de recrutare în aviație ne ajută să-i învățăm pe cursanții noștri cum să-și facă un Curriculum Vitae profesional, așa cum le place recrutorilor din aviație și cum să se prezinte la un interviu pentru a-și maximiza șansele de angajare”, spune antreprenoarea.
UniversiFly este acreditată de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română în anul 2014. Până în 2015, pe perioada de derulare a proiectului POSDRU, 590 de fete au fost inițiați în tainele meseriei de însoțitori de bord la Cluj-Napoca. În luna octombrie 2018, la doar 4 ani de la înființare, cursantul cu numărul 1.000 a primit diploma de absolvire UniversiFly.
În acest moment, sunt peste 700 de absolvenți ai școlii clujene, fete și băieți, care activează în aviație, pe toate continentele. Printre absolvenți există și cursanți străini din Italia, Bulgaria, Albania, care au urmat cursurile de însoțitori de bord la UniversiFly.
„UniversiFly este o sursă de inspirație în tot ce face bun pentru Aviația din România. Companiile aeriene își manifestă o preferință clară pentru absolvenții de la Cluj, pentru că sunt bine pregătiți. E o adevărată plăcere pentru mine să zbor cu orice companie aeriană, pentru că, indiferent de destinație, întâlnesc la fiecare zbor, unul-doi însoțitori de bord, uneori chiar întreg echipajul de cabină care au absolvit școala noastră”, declară Steluța Racolța, CEO UniversiFly.
După ce și primesc diploma, absolvenții UniversiFly au dreptul să se prezinte la exemenul pentru obținerea atestatului european de însoțitor de bord organizat la București de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Acest atestat european este echivalentul unui permis de muncă valabil pentru companiile europene, mărindu-le șansele de angajare nu doar la companii de zbor din Europa, ci și din întreaga lume.
În acest moment, cererea de oameni calificați este foarte mare, iar acest atestat european este important să fie obținut înainte de angajare chiar și la companii foarte atrăgătoare cum sunt cele din Orientul Mijlociu (unde nu e încă obligatoriu), pentru a le fi ulterior recunoscute experiența, pregătirea, orele de zbor și vechimea la revenirea pe teritoriul UE. În lipsa acestui atestat, celor care doresc să își continue cariera într-o țară din Uniunea Europeană, după expirarea contractelor de muncă din Orientul Mijlociu, li se șterge practic cu buretele perioada din viața lor când au lucrat la companii din Orientul Mijlociu.
„Am avut o cursantă care, după 5 ani la Emirates, s-a căsătorit cu un însoțitor de bord român și a dorit să se relocheze la o companie din Uniunea Europeană, iar Autoritatea Aeronautică nu i-a recunoscut vechimea în aviație, orele de zbor, nici diplomele obținut”, avertizează Steluța Racolța.
De altfel, chiar și companiile din Orientul Mijlociu au început să solicite acest atestat european la angajare. Sunt companii VIP care transportă oameni de afaceri în Europa și de aceea au nevoie să respecte rigorile legislației din UE. Salariile oferite de companiile VIP sunt peste 4.000 euro/lunar, astfel că am avut cursanți, foste stewardese la companii mari din Orientul Mijlociu, care au dat examenul de atestat european pentru a putea aplica la companiile VIP din această parte a lumii.
Cursanții UniversiFly învață materiile reglementate de UE, așa cum sunt furnizate în orice școală de aviație din UE. Instructorii noștri își concentrează foarte mult atenția pentru a-i învăța, pe lângă această programă, toate procedurile de urgență pentru siguranța și securitatea pasagerilor. Grija pentru o bună pregătire în acest domeniu are două efecte: absolvenții sunt angajabili imediat de orice companie de aviație din lume, iar Autoritatea Aeronautică Civilă Română validează competențele obținute de ei în școală prin acest atestat european.
UniversiFly e foarte cunoscută și apreciată, iar foștii cursanți o recomandă cu căldură prietenilor sau rudelor lor. E singura școală de însoțitori de bord din afara Bucureștiului. În întreaga Uniune Europeană funcționează doar 38 asemenea școli de însoțitori de bord.
„Suntem singura școală de însoțitori de bord acreditată și de Ministerul Muncii și Ministerul Educației și singura școală care asigură locuri de muncă după absolvire, datorită parteneriatelor cu diverse companii de aviație. Putem spune fără falsă modestie că am contribuit la dezvoltarea transportului aerian și la această oportunitate de a circula spre București la tarife foarte accesibile pentru cetățenii români. Clujul este considerat cel de-al doilea centru de aviație din România, iar noi am contribuit la acest lucru prin forța de muncă calificată pe care am furnizat-o companiilor de aviație care au putut astfel să deschidă baze operaționale în Cluj și în alte orașe din România”, consideră Steluța Racolța, CEO UniversiFly.